Sfaturi de alimentație și nutritie pentru cei ce vor să slăbească


Când ajung la capitolul “Slăbire”, mulți oameni se opintesc, dar atunci când este vorba de a-ți menține sănătatea sau de a o recupera, se pune doar problema dorinței de a trăi. O asemenea situație este și aceea când o persoană trebuie să slăbească 100 de kg sau mai mult. Drumul care trebuie parcurs, în realizarea acestui proiect nu poate fi ușor, dar este, cu siguranță, unul care merită efortul.

În această direcție, planificarea este primul pas pe care trebuie să-l parcurgă persoana în cauză. În primul rând, atunci când îți planifici un anumit program, ești mult mai tentat să il respecți. În al doilea rand, în acest mod, vei putea urmări ce alimente mănânci și, mai ales, în ce cantitate, putându-ți regla programul, din aproape în aproape, până ce vei reuși să-l organizezi în așa manieră, încât să te obișnuiești cu el.

Un al doilea sfat menit să te ajute, atunci când te avânți pe drumul luptei cu kilogramele acumulate, este acela de a servi un mic dejun mai bogat decât cina. Cu alte cuvinte, să te adaptezi frazei “Mănâncă micul dejun ca un rege și cina ca un servitor”. Acest lucru este propus aici, în virtutea descoperirii științifice conform căreia persoanele care au mâncat un mic dejun bogat, în timpul dietei, au reușit să slăbească dublu sau mai bine de atât, față de cele care nu au acționat astfel.

Un alt sfat folositor, pentru a te face să rămâi fidel dorinței de a slăbi kilogramele acumulate este acela de a ține un jurnal, în care să notezi toate alimentele, pe care le-ai consumat, în ziua respectivă. Acest obicei te va ajuta să conștientizezi nu doar ce mănânci, dar și în ce cantitate, ceea ce reprezintă, de cele mai multe ori, o problemă, pentru cei care au tendințe de îngrășare.

Ultimul, dar nu cel din urmă sfat se referă la accesarea, spre ușurarea muncii, a unei aplicații, menite să te ajute să-ți atingi obiectivul. În acest sens, pot fi descoperite, în mediul online, o serie de aplicații, care sunt dotate cu tot arsenalul, în vederea stabilirii celui mai potrivit program de regim pentru dumneavoastră.

O asemenea aplicație este “My Fitness Pal”, care îți cere să notezi ce ai mâncat și cât, iar apoi îți stabilește ce alimente ai voie să consumi, în timpul dietei, pentru a atinge un anume obiectiv.

O altă aplicație interesantă este “Calorie Counter PRO MyNetDiary”, care include o bază de date de aproximativ 1 milion de alimente și 500 de exerciții pentru scăderea în greutate.

log in

Captcha!

reset password

Back to
log in